Miercuri, 27 iulie 2016, ora 11.00, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova în colaborare cu Institutul de Arheologie ”Vasile Pârvan” al Academiei Române organizează ZIUA PORȚILOR DESCHISE la Rezervația Arheologică Târgșoru Vechi. Iubitorii de istorie și arheologie sunt așteptați la baza Rezervației Arheologice Târgșoru Vechi, județul Prahova pentru a afla mai multe informații cu privire la istoricul și cercetările întreprinse în acest important sit arheologic.
– vizitarea șantierului arheologic și prezentarea complexelor arheologice aflate în cercetare;
– proiectul educativ ”Arheologia pentru copii” – proiect menit a atrage tânăra generație către înțelegerea trecutului.