Renaşterea culturală în Epoca Brâncovenească

0
50

Domnitorul Constantin Brâncoveanu s-a născut în anul 1654 la Brâncoveni-Olt și a decedat la Istanbul – 15 august 1714. Fiul lui Matei – „Papa Brâncoveanu” – și al doamnei Stanca Cantacuzino, s-a căsătorit cu Marica – fiica postelnicului Neagoe și nepoata domnitorului Țării Românești, Antonie Vodă din Popești. Au avut împreună 11 copii, dintre care șapte fete (Stanca, Maria, Ilinca, Safta, Anca, Bălașa, Smaranda) și patru băieți (Constantin, Ștefan, Radu, Matei).
Voievod martir alături de cei patru fii ai săi și sfetnicul său fidel – marele clucer Ianache Văcărescu – s-a remarcat în istoria medievală a Țării Românești ca o personalitate de prim rang în promovarea valorilor de cultură și artă, întemeietor de biblioteci, școli laice și monastice, domnia lui marcând un punct important în crearea unui nou stil arhitectural (biserici, mânăstiri, palate, case domnești) și artistic (pictură, sculptură, broderie, orfevrerie), rezultat al evoluției din prima jumătate a secolului al XVII-lea, cunoscut sub numele de „Stil Brâncovenesc”: Mânăstirea necropolă Hurezi – monument UNESCO, Mânăstirea Sâmbăta de Sus din Țara Făgărașului, palatele Mogoșoaia, Potlogi,etc., precum și un bun diplomat în contextul istoric european de atunci, asigurând o politică externă echilibrată în raport cu Moldova, Transilvania și marile puteri europene: Imperiul Otoman, Habsburgic, Țarist, Franța, Anglia, Suedia, Polonia.
Ctitor de limbă românească pentru cărțile de cult creștin ortodox alături de Mitropolitul Antim Ivireanul, a susținut financiar înființarea în Țara Românească a nouă tipografii, respectiv București: tiparnița Mitropoliei, Domnească, Sf. Sava și Mânăstirea tuturor sfinților; Buzău: tiparnița Domnească; Mânăstirea Snagov: tiparnița Domnească și cea coordonată de Sfântul Antim Ivireanul; Episcopia din Râmnicu-Vâlcea și la Târgoviște: tiparnița Domnească.
Totodată domnitorul a subvenționat tipăritura de carte și în afara granițelor Țării Românești: 1712, Veneția, Magnum Dicționarium sive Thesaurum universae linguae graecae, tipărită la tipografia lui Antonio Bortoli, într-o ediție nouă supravegheată de profesorul Gheorghe Trapezuntiul de la Academia Domnească din București, considerat cel mai mare dicționar al limbii eline, după prima ediție apărută la Roma în 1523.
Învățământul a cunoscut o deosebită dezvoltare, prin întemeierea unor școli episcopale, mănăstirești sau domnești, în scopul pregătirii temeinice a dascălilor, preoților și diecilor. Cea mai importantă școală laică a fost Academia „Sf. Sava” din București, înființată la inițiativa domnitorului în anul 1695, condusă de Sevastos Kiminites din Trapezunt (Asia Mică), având studiile efectuate la Constantinopol și Roma. În cadrul acesteia s-au studiat: gramatica, retorica, logica, matematica, astronomia, fizica, științele naturii și metafizica.
Cursanții proveneau atât din Țările Române dar și din diverse zone ale Peninsulei Balcanice, o parte dintre aceștia plecând ulterior pentru aprofundarea studiilor în diverse alte centre culturale din apusul Europei: Roma, Paris, Padova, etc., Constantin Brâncoveanu oferindu-le burse de studii cu finanțare din depozitele personale aflate în bănci din: Viena, Amsterdam și Veneția.
Datorită numărului mare de cărți tipărite, respectiv 84, într-un total de 96 volume, apărute în peste 50.000 de exemplare, extrem de bine concepute intelectual dar și artistic, decorate cu diverse miniaturi sau ferecături, epoca brâncovenească introduce o renaștere culturală și artistică, considerată un vast proces de metamorfozare, în sensul trecerii de la spiritul medieval spre modern.

Răzvan RADU,
Muzeograf coordonator la Muzeul "Casa Domnească" Brebu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.