Povești câștigătoare din Concursul Național de Scurte Povestiri ,,Vreau să povestesc”, ediția a IV-a – „Visul unei nopți de toamnă”

0
39
Visul unei nopți de toamnă
Este prima seară din vacanța din luna octombrie. Este o seară liniștită. Stau în patul meu și îmi citesc cartea preferată. Este o carte minunată, plină de mister. Iubesc să o citesc seara înainte să adorm.
– Ruxi!
Este numele meu, știu, dar nu răspund.Sora mea mă strigă să îi spun iar legenda despre Domeniul Cantacuzino. Poate vă întrebați de ce nu răspund, de ce nu vreau să îi spun surorii mele o legendă despre un loc istoric. Ideea este că, de două saptămâni, de când i-am spus despre el, tot vrea ca seara să îi povestesc despre Domeniul Cantacuzino.
-Ruxi! de data asta mai tare.
Tot nu răspund, deoarece simt cum mă cuprinde somnul cu cartea în mână. Las cartea și în următoarele două secunde adorm, cu gândul la legenda dorită de sora mea.
Tot în următoarele două clipe mă trezesc și realizez că nu mai sunt în patul meu, ci pe o pajiște verde plină cu tufe de trandafiri, margarete, mușcate și multe alte flori, cărora nu le știu numele. În aer plutea o mireasmă de nedescris…Mirosea a tei, a levănțica și a…vată pe băț. Dar cel mai mult m-a impresionat un palat care trona pe deal, impunător, încercuit de ronduri de flori și cu un bazin imens poziționat în fața lui. Și totuși acest loc mi se părea cunoscut…Încercând să îmi reamintesc unde am mai văzut acest peisaj, trece pe lângă mine un domn în vârstă îmbrăcat într-o salopetă albastrăși cu o pălărie din paie pe cap, ținând în mână o greblă. Fără sămai stau pe gânduri mă îndrept spre el și îl întreb politicoasă unde mă aflu.
-Păi, drăguță domnișoară, se pare că v-ați rătăcit. Vă aflați nicăieri altundeva decât pe proprietatea prințului Gheorghe Grigore Cantacuzino.
-Scuzați-mă, dar cum se poate? Palatul a fost distrus odata cutrecerea timpului, știu foarte bine asta și am fost în acel loc de peste zece ori…Este imposibil…
– Cum adică distrus? Palatul nici nu este terminat, cred că dumneavoastră ați fost în alt loc… Imi pare rău, dar trebuie să mă întorc la treabă. O zi frumoasă!
-Mulțumesc frumos pentu ajutor… La revedere!
’’Nu are cum ca acesta să fie Domeniul Cantacuzino,, m-am gândit eu ’’Doar dacă… m-am întors în timp!,, Cu fața albă ca varul realizez căintr-adevăr m-am întors în timp…
După câteva minute lungi de gândire, îmi propun să mă bucur de această zi diferită. Așa că mă hotărăsc să mă plimb pe domeniu și să văd dacă toate presupunerile din zilele mele despre acest loc vor fi fost reale. Și mă îndrept spre platanul denumit Calul Bălan, lacul din mijlocul domeniului și Podul din Nuiele, confecționat din beton armat,care trecea peste canalele făcute de asemenea din beton.
Ajungând la locul cu pricina, realizez că am în față cel mai frumos lac cu pești și apă cristalină. Pe malul din partea dreaptă se află copacul azi atât de bătrân, cunoscut sub numele de Calul Bălan, dar acesta nu era așa de maiestuos ca în zilele de azi, era un copac ca oricare altul. Iar lângă mine se afla Podul din nuiele, care pentru o secundămi s-a părut că este confecționat din nuiele adevărate. Acesta traversapeste un canal cu apă cristalină din care se adăpa o căprioară.
Cred că am stat acolo douăzeci de minute, admirând peisajul de toamnă. Întinzându-mă pe iarba moale, zăresc printre copaci turnul de apă arătând ca nou. Curioasă, părăsesc minunatul peisaj și mă întrept spre turnul de apă. În aproximativ 10 minute eram lângă turn uitându-mă mirată la el. Arăta complet diferit față de cel pe care îl știam. Dar cel mai mult m-a impresionat palatul, Micul Trianon, despre care stiam că a fost inspirat după Marele Trianon din Franța, însă nu m-am gândit vreodată că seamănă atât de bine.
Dintr-o dată o forță mă împinge spre intrarea palatului…Ajungândîn fața ușii, vreau să intru…Dar nu o fac… Imi este fricăde ce ar putea fi înăuntru și de cine. Așa că mă retrag, vrând sămă întorc la acel lac frumos și poate să mai vizitez și altceva… Dar când mă întorc îmi îngheață sângele în vene… în spatele meu se aflanimeni altul decât prințul Gheorghe Grigore Cantacuzino.
– Bună ziua! spuse el cu voce mieroasă, grădinarul mi-a spus de sosirea dumneavoastră neanunțată. Așadarcu ce treabă ați sosit la domeniu și cu cine am onoarea să vorbesc?
Îmi iau inima în dinți și îi răspund cu vocea tremurândă, făcând o plecăciune:
– Bună ziua! mă numesc Cîrstea Ruxandra și m-am rătăcit…
– Încântat de cunoștință,domnișoară Ruxandra, ați vrea să facețio plimbare cu trăsura pe domeniu? Așa se cuvine să te porți cu musafirii, să le arăți locurile. Dar din păcate eu nu am timp acum așa că îl voi ruga pe grădinarsă vă însoțească. Ce spuneți?
– Ar fi o onoare! îi răspund eu bucuroasă și nerăbdătoare.
-Foarte bine, spuse el fericit, atunci trăsura vă așteaptă lângă turnul de apă, arătând spre turnul proaspăt construit.
După ce m-am așezat comod în trăsură, aceasta a pornit. După două ore deplimbat si admirat, plus două pauze de gustări și hrănit două căprioare,o vulpe și un stol de turturele, am ajuns din nou la locul de plecare. Mulțumindu-i grădinarului, după câteva clipe mă trezesc la mine în cameră cu cartea în mână, îmbrăcată în pijamaua mea pufoasă și atunci realizez că totul a fost doar un vis frumos, foarte frumos.
Dar cu siguranță fericirea și entuziasmul nu au fost doar un vis…
Sfârșit
Ruxandra Maria Cîrstea – Premiul II
clasa a V-a, Școala Gimnazială Sat Cătina, Comuna Florești, jud. Prahova

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.