Planul eroic
Era o noapte neagră, se auzea urletul lupilor venind dinspre pădure:
– Auuu,ha-uuu!…vântul se auzea și el înspăimântător la început de noiembrie.
Cei doi frați se țineau în brațe și își șopteau la ureche încă o dată planul de evadare pe care îl concepuseră de acum câteva luni. Chiar din primele săptămâni de când fuseseră aduși în acest castel ei nu avuseseră decât un gând, întoarcerea acasă și în seara asta se părea că vor reuși ȋn sfârșit să se pornească la drum.
Personajele despre care vă povestesc fuseseră luate de la familia lor din Valahia, în anul 1442 și trimise cale lungă până în Imperiul Otoman la curtea Sultanului Murad al II-lea ca schimb convenabil pentru păstrarea păcii in ținutul Valahiei, cunoscută și ca Țara Românească.
Pe unul dintre copii îl chema Radu, dar i se mai zicea și Radu cel Frumos și avea 5 ani, iar pe celalalt îl chema Vlad, la fel ca pe tatăl lui și avea 11 ani când au fost luați din țara lor și trimiși să crească la curtea sultanului.
Pentru aceasta și pentru anii grei pe care i-au îndurat, Vlad al III-lea Dracul va avea un singur țel in viață, anume pedepsirea celor ce i-au distrus copilăria și familia.
– Peste 3 ore, când va bate ceasul de miezul nopții și gărzile se vor schimba, e momentul nostru, frate!…ne vom furișa așa cum am vorbit, pe culoar până la camera băilor și a toaletelor și de acolo prin gura de scurgere până la baza castelului, te vei ține după mine și nu vei face niciun zgomot, ne-am înțeles?
– Dar, frate, pe acolo miroase foarte urât, sigur nu e o altă cale?
– Știi bine că mai e varianta deghizării noastre atunci când vine circul, dar trebuie să așteptam destul de mult, circul a fost acum o săptămână aici și probabil vor mai trece trei luni până vor veni din nou, iar eu nu mai pot aștepta atât.
– Bine frate, o să ascult tot ce zici, dar tu o vei lua înainte și eu te voi urma!
Până ȋn zorii zilei copiii reușiseră să iasă din castel și fugiseră într-o pădure din apropiere unde au stat ascunși două zile și două nopți de teama de a nu fi prinși de gardienii cărora li se dăduse ordin să îi găsească, că de nu, tortura îi aștepta.
În a treia zi, în zorii zilei, cei doi copii au fost găsiți și duși în fața sultanului mai mult leșinați decât pe picioarele lor, erau nemâncați și înghețați și gata sa își primească pedeapsa pentru fuga lor. Sultanul însă spuse:
– Măi, măi, pe cine avem aici, doi mici fugari care au ieșit din cuvântul meu. Oare ce pedeapsă li se cuvine lor?
– Mărite Sultan, să știi că orice mi-ai face tu eu tot voi ajunge cândva în țara mea, pe care o iubesc și sunt gata să mor pentru ea!
– Ai curaj, băiete să spui aceste cuvinte fix în fața mea, dar îmi place de tine, ești un băiat puternic și o să fii și un bun conducător, de aceea îți promit că vei fi domnitorul Țării Romȃnești atunci când voi vrea eu!
Așa s-a și întâmplat, că cei doi tineri au avut până la urmă un statut privilegiat la curtea Sultanului, au fost bine hrăniți, educați și inițiați în cultura orientală. Se spune că Vlad a învățat meseria armelor întâi la turci, ajungând să cunoască slăbiciunile și punctele lor forte în atac. Acesta a stat la turci până în anul 1447, când a aflat vestea că tatăl lui a fost ucis de Iancu de Hunedoara și fratele acestuia, Mircea, apoi a fost îngropat de viu, ca pedeapsă pentru trecerea de partea turcilor a tatălui său.
Un motiv ȋn plus pentru Vlad ca, atumci cȃnd va urca pe tron se va răzbuna cumplit pe cei nedrepți, dar și nu în ultimul rând pe turci pentru toata suferința pe care aceștia i-au provocat-o.
Iacobescu Victor Adrian – Premiul III
Clasa a IV-a C, Școala Gimnazială ,,Mihai Eminescu”, Ploiești, Prahova
