MATINEU MUZEAL

0
108
Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova din Ploiești, str. Toma Caragiu, nr.10 vă invită miercuri, 9 martie 2016, ora 13, în Sala Multimedia, la matineul muzeal "Românce celebre din sec. XIX-XX, care au schimbat istoria".
 
 
Evenimentul este organizat cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, și dedicat realizărilor de excepție ale acesteia – sociale, politice, artistice, științifice și nu numai -, într-o perioadă în care majoritatea profesiilor erau dominate de bărbați.
Au existat perioade lungi de timp în care femeile nu se puteau afirma în cadrul societăţii, iar contribuţia lor la dezvoltarea acesteia era practic refuzată. Începând cu secolul al XIX-lea pe lângă rolul maternității și în spațiul familial, femeile și-au asumat și sarcina implicării active în societate. A fost nevoie de câteva femei curajoase, vizionare şi ambiţioase, care să demonstreze lumii că performanţele se pot face în ciuda sensibilității specific feminine. Asemenea femei s-au născut și au trăit şi pe meleagurile românești. Elena Ghica, Maria Crătunescu-Cutzarida, Elena Teodorini, Paulina Cruceanu, Sarmiza Bilcescu-Alimăneștianu, Ella Negruzzi, Marta Trancu-Rainer, Elena Densusianu-Pușcariu, Maria Rosetti, Ana Brâncoveanu, Cecilia Cuțescu-Storck, Vera Myller, Luiza Zavloschi, Eliza Leonida-Zamfirescu, Elena Stoenescu Caragiani, Virginia Andreescu Haret, Raluca Ripan, Ioana Cantacuzino, Smaranda Brăescu, Ana Aslan, Irina Constanziu-Vlassopol, Florica Bagdasar, Aurora Gruescu, Sofia Ionescu, Elena Viorica Huțan sunt doar câteva nume din lista femeilor românce care de-a lungul timpului și-au adus o contribuție însemnată la progresul științei, culturii și artei .
Doamnele secolelor trecute au rămas în istorie prin tenacitatea lor şi prin faptul că au reuşit să demonstreze că pot schimba istoria prin ideile și implicarea lor.
În fiecare primăvară, la 8 martie este sărbătorită Ziua Internațională a Femeii, zi adoptată în 1977, printr-o rezoluție a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite.
 
Muzeograf, 
Monica Cîrstea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.