La 31 octombrie 2019, la sediul Muzeului „Casă de târgoveț din secolele al XVIII-lea – al XIX-lea” din Ploiești, str. Democrației nr. 2, s-a vernisat expoziția temporară prilejuită de marcarea a 100 de ani de la înființarea Muzeului Prahovei în casa Hagi Prodan.
Demersul expozițional își propune să aducă în atenția publicului vizitator istoria unui muzeu dispărut și a colecției acestuia, considerată pierdută, dar care, după cel de-al doilea război mondial, a constituit nucleul patrimoniului nou înființatului Muzeu Regional Prahova. Expoziția valorifică câteva dintre piesele care au făcut parte din colecția Muzeului Prahovei, însoțite de panouri foto-documentare ce conțin un bogat și concludent volum informațional. Prima parte a expoziției este împărțită în trei componente: Familia (în care se face o scurtă incursiune în istoria acesteia, cu prezentarea unui arbore genealogic ce înfățisează ramurile a doi dintre nepoții lui Hagi Prodan, Theodor Ioan și Ana Ioan, căsătorită Ghiță Ionescu), Casa (ce cuprinde informații referitoare la etapele edificării acestui edificiu urban de factură tradițională, la elementele artistice decorative interioare și exterioare, precum și a modului în care a intrat în patrimoniul statului în anul 1914) și Muzeul (cea mai consistentă dintre toate trei, care prezintă istoria înființării acestei instituții culturale, precum și a pieselor din colecția sa). Cea de-a doua parte, exclusiv foto-documentară, relatează prin intermediul documentelor de arhivă și a fotografiilor istoria casei Hagi Prodan în perioada 1948-2005, precum și a expozițiilor găzduite de aceasta cu începere din anul 1953.
Istoria edificării Muzeului Prahovei începe în vara anului 1914 când, în paginile unei publicații locale, era inserată știrea potrivit căreia Prefectura Prahova luase inițiativa înființării unui „muzeu istoric, etnografic și industrial”, iar pentru aceasta Consiliul Județean votase acordarea sumei de 1000 de lei. În toamna aceluiași an, apărea sub semnătura arhitectului Alexandru Zagoritz articolul „Un Muzeu al Prahovei”, în care arăta necesitatea și mijloacele pentru întemeierea acestuia, prin adunarea lucrurilor vechi care încă se mai găseau prin casele oamenilor, precum și a obiectelor de cult religios care nu mai erau utilizate în bisericile vechi din județ. În martie 1915, el reia ideea înființării muzeului într-un articol publicat în revista Convorbiri Literare, apărut și în broșură, propunând ca sediu casa Hagi Prodan. Interesul lui Zagoritz manifestat față de bătrâna casă a avut darul de a-l atrage și pe amicul său, arhitectul Toma T. Socolescu. Acesta publică în 1916 un articol în Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice în care face o descriere amănunțită a locuinței, însoțită de relevee și fotografii
Intrarea României în Primul Război Mondial a determinat stoparea inițiativei de edificare a muzeului. Mai mult decât atât, principalul susținător al ideii, arh. Alexandru Zagoritz, moare la 31 octombrie 1916 ca urmare a rănirii sale pe front.
Demersul avea să fie reluat la scurt timp după terminarea războiului. Astfel, în februarie 1919, se constituia Comitetul pentru înființarea „Muzeului Prahovei”, având ca președinte pe Dem. I. Nicolaescu, prefectul județului, și ca secretar general pe arh. Toma T. Socolescu. În aceeași lună, Consiliul Județean Prahova a luat în discuție și a votat alocarea sumei de 15.000 de lei pentru înființarea și întreținerea muzeului, suplimentată ulterior cu încă 10.000 lei. O mare parte din această sumă a fost folosită pe parcursul anului 1919 pentru lucrările de restaurare și de amenajare a imobilului, desfășurate sub supravegherea și coordonarea lui Toma T. Socolescu, în dubla sa calitate de secretar al Comitetului și de arhitect-șef al județului, restul banilor fiind utilizați pentru achiziționarea unor piese pentru muzeu. În toamna aceluiași an, Comisiunea Monumentelor Istorice acorda autorizația legală de funcționare „Muzeului Prahovei” iar casa Hagi Prodan era declarată monument istoric.
În primii ani de la înființare, Consiliul Județean acorda o subvenție anuală de 10.000 lei pentru funcționarea muzeului, acesta continuând să-și îmbogățească colecția atât prin achiziții cât și prin donații. Patrimoniul era constituit, în principal, din obiecte de cult religios, colectate de la diferite biserici de pe întreg teritoriul județului de către Toma T. Socolescu. Pe lângă acestea mai existau o serie de piese etnografice, arme albe și de foc, fotografii, un os de mamut, precum și colecția de sculpturi în piatră a arh. Alexandru Zagoritz, donată muzeului de unul dintre frații săi, col. Constantin Zagoritz. Alte piese făceau referire la istoria urbei noastre, cum ar fi baza unui piedestal de coloană presupusă a fi de la casa boierului Ianache Moruzi, proprietarul moșiei orașului Ploiești, sau vederea panoramică a orașului realizată în anul 1871. Intrarea României în cel de-al doilea război mondial a determinat autoritățile să ia măsurile necesare protejării patrimoniului, astfel că piesele muzeale au fost puse în lăzi de lemn și depozitate în subsolul Prefecturii, unde au rămas până după război.
În anul 1948, urmare a intervenției Comisiunii Monumentelor Istorice pentru restaurarea și conservarea casei Hagi Prodan, Primăria Ploiești începe demersurile pentru ca imobilul să-i fie donat de către Prefectură, fapt petrecut la începutul anului 1949. La finele anului 1950, se înființa Muzeul Regional Prahova, pe lângă Secțiunea Cultură și Artă a Sfatului Popular Regional, funcția de director fiind încredințată sculptorului prahovean Gheorghe Damian care, în martie 1951, lua în primire și piesele provenite din fostul Muzeu al Prahovei. Cum Muzeul Regional Prahova nu dispunea de un local propriu, autoritățile locale iau decizia să îi fie atribuită, pentru început, casa Hagi Prodan. După ce în toamna anului 1948 fuseseră efectuate lucrări de reparații la acoperiș, în anul 1951 încep lucrările de restaurare a casei după planurile arh. Mihai Rădulescu, efectuate de Întreprinderea Regională de Construcții „Prahova”. În aprilie 1953 era numit în funcția de director al Muzeului Regional de Istorie prof. Nicolae Simache care, la 1 mai 1953, inaugura casa-muzeu „Hagi Prodan”. Ținând cont și de vechimea imobilului, expoziția își propunea să ilustreze un interior al unei case din secolul al XVIII-lea. Din 1953 și până în 1977 aici a funcționat Colecția muzeală „Hagi Prodan”, una dintre cele mai apreciate și vizitate secții ale Muzeului de Istorie din Ploiești. Grav afectată de cutremurul din 4 martie 1977, casa Hagi Prodan a intrat la începutul anilor ˊ80 într-un amplu proces de restaurare, lucrările fiind coordonate de arh. Călin Hoinărescu.
La începutul anului 1985, după mai multe încercări de realizare a unei expoziții permanente care să reconstituie specificul urban de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, s-a hotârăt ca aici să funcționeze expoziția memorială „Nichita Stănescu” (1985-2002). Deschiderea, la 13 decembrie 2002, a Muzeului memorial „Nichita Stănescu” în locuința natală a poetului, a determinat intrarea casei Hagi Prodan într-o altă etapă de existență. Timp de doi ani au fost efectuate alte lucrări de reabilitare și de realizare a tematicii pentru noua expoziție permanentă. La 18 mai 2005, cu prilejul Zilei Internaționale a Muzeelor, a fost inaugurată expoziția „Casă de târgoveț din secolele al XVIII-lea – al XIX-lea”, care ființează și azi.
Martor tăcut și discret al existenței noastre cotidiene, casa Hagi Prodan continuă să rămână o clădire simbol a orașului, un monument istoric cu valoare excepțională pentru patrimoniul arhitectural al urbei și un muzeu îndrăgit de ploieșteni și nu numai.
muzeograf Adrian Stan