Astăzi debutăm seria tradițiilor și obiceiurilor dedicate Sfintelor sărbători de iarnă la români, împărtășite prin intermediul unor documente-manuscris datate din a doua jumătate a deceniului doi al secolului al XX-lea și păstrate în patrimoniul Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova.
La sfârșitul lui Brumar al anului 1929 marele profesor de limba română, apoi de latină și istorie Gheorghe Zagoriț (1886-1947) le-a cerut elevilor săi de la Liceul „Sf. Petru și Pavel” din Ploiești să prezinte ca temă, materiale referitoare la tradițiile și obiceiurile de Crăciun și Anul Nou practicate de ei sau auzite de la bunici sau rude.
Iată, după 91 de ani, ne aflăm din nou la finele anului și simțim o nerăbdare ascunsă ca lumina să biruie în lupta cu întunericul la solstițiul de iarnă și ziua să înceapă din nou să crească. Acum, fiecare creștin se pregătește pentru a întâmpina Crăciunul, numele popular al Praznicului Nașterii Domnului, evenimentul de bucurie nemăsurată slăvind venirea Soarelui dreptății pe pământ. Este o pregătire succesivă și spirituală cu obiceiuri, rituri și credințe populare transmise din generație în generație, pentru că marile sărbători din calendarul bisericesc cuprind atât elemente creștine cât și elemente arhaice, păgâne.
Vă vom prezenta un „Colind” creștin cules de elevul Popescu St. Gheorghe din clasa a II-a B la Liceul „Sf. Petru și Pavel” din Ploiești; manuscris original, cu semnătura autorului, fără dată, 1 filă, Colecţia Zagoriț, hârtie; 20,2×16,3 cm.
Colindul descrie în versuri pline de duioșie peripețiile diverse prin care a trebuit să treacă Maica Domnului în lungul drum către Vitleim (deformare populară a numelui orașului Betleem), căutând un loc prielnic pentru naștere. Dreptul Iosif și Fecioara Maria trebuiau să meargă la Betleem să se înscrie, după porunca dată de împăratul August să se facă recensământul în tot imperiul spre a se putea încasa taxele.
Din colind aflăm legenda plopului care a fost afurisit să nu rodească și să tot crească nefolositor pentru că, prin freamătul frunzelor sale și prin puțina sa umbră nu a putut oferi un loc de odihnă pentru Maica Sfântă. Prin contrast, mărul este arborele pe care Născătoarea de Dumnezeu l-a binecuvântat să fie înflorit și să sporească în roduri pentru umbra deasă și pentru liniștea pe care i-a oferit-o.
Încă de la 1900, versurile acestui colind „Drumeții” apar publicate de Grigore G. Tocilescu și Christea N. Țapu în „Materialuri folclorice”, textul fiind cules la sfârșitul secolului al XIX-lea de învățătorul N. Iordăchescu, din com. Timișești, jud. Neamț.
"Colind
Doi boieri dă-i mari
O! Leroi Doamne
Ca și doi Drumari
O! Leroi Doamne,
Vin din Erusalim
Merg spre Vitleim
Dar cine sunt?
E Iosif cel sfânt,
Si Maria sfântă.
Care așa cuvântă:
«Iosef mi-e greu
De acest drum rău
Vin să ne odihnim
Și să ne umbrim».
De un plop dădură
Și acolo stătură
De se răcori
Plopul se lăți,
Umbra și-o trăgea
Soarele-i ardea.
«Plop afurisit
Să nu fii rodit
Să crești tot în sus
Căci umbra mi-ai dus».
Iară mai plecară
Și un măr aflară
Și ei odihnea,
Mărul îi umbrea,
Umbra se lățea,
Soarele pierea.
«Mărule înflorit
Să fii tot rodit!
Să crești tot în lături
Să sporești în roduri!»
Iar Iosif grăia:
«Drumul de-am lua
Aide spre Vitleim
Pân ce mai zărim,
Căci iată e seară,
Și înnoptăm prin țară».
Și ei se sculară
Și’ndată plecară
Către Vitleim
Cu toți să trăim."
Muzeograf Ioana CONSTANTIN
